Eterul de celuloză în acoperire: 6 funcții perfecte pe care trebuie să le cunoașteți

Celuloza este un polimer natural compus din macromolecule polizaharide, iar structura sa chimică se bazează pe β-glucoză anhidră. Fiecare inel de bază are o grupă hidroxil primară și două grupe hidroxil secundare. O serie de derivați ai celulozei pot fi obținuți prin modificare chimică, cum ar fi eter de celuloză.  Eterii de celuloză sunt utilizați pe scară largă în multe industrii, iar eterul de celuloză în industria de acoperire este unul dintre principalele domenii de aplicare ale eteriilor de celuloză.

1. Proprietăți ale eterului de celuloză

1.1 Aspect

Eterul de celuloză este o pulbere fibroasă fluidă, albă sau albă lăptoasă, inodoră, non-toxică, ușor de absorbit umezeala și se dizolvă în apă într-un coloid stabil vâscos transparent.

1.2 Solubilitate

MC este solubil în apă rece, insolubil în apă caldă și solubil în anumiți solvenți; MHEC este solubil în apă rece, dar insolubil în apă caldă și solvenți organici. Solubilitatea HPMC Cu toate acestea, MC și MHEC vor precipita atunci când soluția apoasă de MC și MHEC este încălzită. MC precipită la 45~60 ℃, în timp ce temperatura de precipitare a MHEC eterificat mixt crește la 65~80 ℃.

1.3 Extindere întârziată

Eterul de celuloză are un anumit grad de umflare întârziată în apă cu pH neutru, dar poate depăși această umflare întârziată în apă cu pH alcalin.

1.4 Vâscozitate

Eterul de celuloză este dizolvat în apă sub formă coloidală, iar vâscozitatea sa depinde de gradul de polimerizare a eterului de celuloză. Soluția conține macromolecule hidratate. Datorită întrepătrunderii macromoleculelor, comportamentul la curgere al soluției este diferit de cel al fluidului newtonian, dar prezintă un comportament care se modifică odată cu forța de forfecare. Datorită structurii macromoleculare a eterului de celuloză, vâscozitatea soluției crește rapid odată cu creșterea concentrației și scade rapid odată cu creșterea temperaturii.

1.5 Stabilitate biologică

Eterul de celuloză este utilizat în faza apoasă. Atâta timp cât există apă, bacteriile se vor dezvolta. Creșterea bacteriilor duce la producerea de bacterii enzimatice. Bacteriile enzimatice rup legătura unității adiacente de anhidroglucoză nesubstituită a eterului de celuloză, ceea ce reduce greutatea moleculară a polimerului. Prin urmare, dacă soluția apoasă de eter de celuloză trebuie depozitată pentru o perioadă lungă de timp, este necesar să se adauge conservanți. Acest lucru este valabil chiar și atunci când se utilizează eter de celuloză antibacterian.

2. Aplicarea eterului de celuloză în acoperire

Eter de celuloză în acoperire, cum ar fi HPMC, HEC joacă un rol semnificativ. Adăugarea a 0,2% până la 0,5% din formula totală poate îngroșa, reține apa, preveni precipitarea pigmenților și a materialelor de umplutură și crește aderența și rezistența la lipire.

2.1 Vâscozitate

Despre gradul de vâscozitate al eterului de celuloză pentru acoperire, puteți viziona următorul videoclip:

Vâscozitatea soluției apoase de eter de celuloză se modifică odată cu forța de forfecare. Acoperirile și suspensiile îngroșate cu eter de celuloză au, de asemenea, această caracteristică. Pentru ca acoperirea să fie ușor de aplicat, tipul și cantitatea de eter de celuloză trebuie selectate cu atenție. Pentru acoperiri, atunci când se utilizează eter de celuloză, produse cu vâscozitate medie pot fi utilizate.

2.2 Retenția apei

Eterul celulozic poate împiedica pătrunderea rapidă a umezelii în substratul poros, astfel încât, pe parcursul întregului proces de construcție, poate forma un strat uniform, fără a-l face să se usuce prea repede. Atunci când conținutul de emulsie este ridicat, cerința de retenție a apei poate fi îndeplinită folosind mai puțin eter de celuloză. Retenția de apă a acoperirilor și a suspensiilor depinde de concentrația de eter de celuloză și de temperatura substratului de acoperire.

2.3 Stabilizarea pigmenților și a materialelor de umplutură

Pigmenții și materialele de umplutură au tendința de a precipita. Pentru a menține acoperirea uniformă și stabilă, pigmentul de umplutură trebuie să fie suspendat. Eterul de celuloză din acoperire poate face ca acoperirea să aibă o vâscozitate specifică și nu va produce precipitații în timpul depozitării.

2.4 Aderența și rezistența la lipire

Datorită retenției excelente de apă și aderenței eterului de celuloză, se poate asigura o bună aderență între strat și substrat. MHEC și NaCMC au o aderență uscată și o aderență excelente, astfel încât sunt potrivite în special pentru celuloza armată cu hârtie, în timp ce HEC nu este potrivit pentru acest scop.

2.5 Funcția coloidală protectoare

Datorită hidrofilicității eterului de celuloză, acesta poate fi utilizat ca coloid protector pentru acoperiri.

2.6 Agent de îngroșare

Eterul de celuloză este utilizat pe scară largă în vopseaua latex ca agent de îngroșare pentru a ajusta vâscozitatea construcției. Hidroxietilceluloză cu vâscozitate medie și ridicată și metilhidroxietilceluloza sunt utilizate în principal în vopselele în emulsie. Uneori, eterul de celuloză poate fi utilizat împreună cu agenți de îngroșare sintetici (cum ar fi poliacrilatul, poliuretanul etc.) pentru îmbunătățirea proprietăților specifice ale vopselei latex și conferă vopselei latex o stabilitate uniformă.

3. În rezumat

Eterii de celuloză au proprietăți excelente de retenție a apei și de îngroșare, dar unele proprietăți și aplicații sunt diferite. Trebuie să alegem grade de vâscozitate în funcție de diferite aplicații. Eterii anionici de celuloză formează cu ușurință săruri insolubile în apă cu cationi divalenți și trivalenți. Prin urmare, în comparație cu metil hidroxietilceluloza (HEMC) și hidroxietilceluloza (HEC), carboximetilceluloza de sodiu are o rezistență mai scăzută la frecare. Dar HPMC și CMC au, de asemenea, multe diferențe, ar trebui să alegeți în funcție de aplicația dvs.